miercuri, 6 mai 2009

Dumitru Puchianu

puchianu

S-a ars rău de tot cu PD-L-ul, atât de rău încât, probabil, şi acum, când trece pe lângă sediul portocaliilor îşi scuipă în sân şi îşi face o cruce mare de „Piei Drace!”. Nu credea Puchianu, altfel om iute de minte şi afaceri, fost mare în PD-L Braşov şi fost parlamentar, dar şi consilier judeţean, că puiul de şarpe, pe care l-a crescut de mic şi l-a făcut mare, în loc să-l calce pe cap, se va întoarce viclean şi veninos să-i dea muşcătura mortală. A găsit antidotul la PNL şi a scăpat cu viaţă. Încă se mai resimte, dar „convalescenţa” e pe trecute şi omul e decis să se răzbune crunt. Face antrenamente!

Otilian Neagoe

neagoe

Dedicat cauzei din tinereţe, pe când slujea zelos PCR-ul a trecut, la maturitate, prin şcoala de recilare fesenistă atrăgându-şi simpatia lui Iliescu, care l-a răsplătit din plin pentru serviciile aduse:  şef peste turismul din Poiana Braşov, prefect, senator, vicepreşedinte la filiala PSD Braşov. PSD-ul l-a numit apoi vicepreşedinte  la Consiliul Judeţean, iar acum va pleca la Bucureşti, în Guvern. Nu ştim dacă Neagoe mai poate, dar Ilici este încă în puteri şi nu-l lasă!

Nicolae Iorga

iorga

Miliţian de nădejde şi patriot din naştere, fostul senator  şi fostul şef al PRM Braşov, Nicolae Iorga, a  cântat bine în struna lui Vadim şi s-a păstrat  astfel, mult timp printre cei mai fideli vasali ai acestuia. Obişnuit din  tinereţe să execute ordine şi să nu le discute, Iorga a clănţănit mereu spre cine i s-a dat ordin şi a trăit bine. Numele său nu se poate asocia cu nimic grav aşa că nici nu se simte că s-a dat la fund.

Mihai David

mihai david

Dacă ai participa la un carnaval select şi ai vedea un ditai vulpoiul cu coada mare şi blana lucioasă şi stufoasă ai spune din prima că este Mihai David, pesedistul-pedelist care face şi desface multe şi bă­noase trebi. Venit de la Bucureşti, unii spun că trimis de Ilici să îl lase pe Costică fără coadă, David,  ajuns şef la municipiu şi consilier local, s-a calificat în trasul de sfori duble. Vrea să ajungă primar. De aceea îl şi ademeneşte pe Scripcaru cu tot felul de momele mari. Iar pe Niţă îl traduce cu Ghirdă.

Emil Niţă

nita1

Tânărul fotbalist Emil Niţă, care îşi trage seva din filonul FSN- PD -PSD, nici nu visa când trăgea cu şutul în minge ce va ajunge după ce Revoluţia care l-a prins la „Tractorul”, unde era şef şi mergea des pe afară. I-a adus un certificat de revoluţionar,  acces în barca PD-ului, mai multe firme şi, desigur, mult mai mulţi bani, o cale de virat spre PSD, stipendii de consilier judeţean, avantaje de prefect şi de subprefect. Mană cerească! Politica l-a cizelat  un pic, nu mai sare să dea la cap, dă discret la picioare, a învăţat să fie prieten cu toţi şi cu nimeni. Şi pentru că are forţă şi e încă tânăr, chiar dacă buturga de Gonţea l-a deviat de la traseu  Niţă aşteaptă la cotitură. 

Aristotel Căncescu

cancescu

Politician rasat, înzestrat cu mult calm...aparent şi extrem de abil, Aristotel Căncescu a urcat tenace treptele în politică, fără probleme. Parlamentar, preşedinte de Consiliu Ju­de­ţean, şef la PNL Braşov, vicepreşedinte pe ţară al PNL, Căncescu nu este deloc un Bebe, aşa cum îi spun apropiaţii. Dimpotrivă, zic ştiutorii, e mai bine să îl ai prie­ten decât duşman pentru că poate deveni un adversar redutabil da­că este forţat de împrejurări.

Ion Gonţea

gontea

Comunist mediu, fesenist de frunte, calitate în care a condus, neales, Pri­măria Braşov şi ales, Consiliul Judeţean, pe­dist apoi şi pe vechi şi pe nou, parlamentar de conjunctură şi  apoi prefectul per­sonal, şi penal, al lui Scripcaru, Ion Gonţea se poate mândri şi cu chintesenţa „ uzufructului poltic”: un birou notarial prin mij­locul căruia curg râuri de  lapte şi miere, un ditamai hotelul în buricul târgului şi multe altele. Cea mai mare cali­tate a sa este aceea că a rămas brănean, brănean.  Mă­nâncă zerul şi vinde brânza. Smân­tâna o ţine pentru când n-o mai putea...

 
Home | About | Link | Link
Simple Proff Blogger Template Created By Herro | Inspiring By Busy Bee Woo Themes